Vâlcea și-a omagiat jucătoarele care au câștigat Cupa IHF în 1984 și 1989. GALERIE FOTO

Redactor:
Adrian Mujea
Vâlcea și-a omagiat jucătoarele care au câștigat Cupa IHF în 1984 și 1989. GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

SCM Râmnicu Vâlcea a organizat miercuri, la finalul meciului cu Gloria Bistrița o festivitate superbă de premiere pentru jucătoarele și antrenorii care au câștigat Cupa IHF cu Chimistul în anii 1984 și 1989.

După un an de absență, SCM Rm. Vâlcea revine sezonul viitor în EHF European League. La ultimul meci al sezonului în Sala Traian, echipa lui Bent Dahl s-a impus în disputa cu Gloria 2018 Bistrița Năsăud, scor 41-37 (19-20), după un joc foarte spectaculos.

Vâlcea și-a omagiat jucătoarele care au câștigat Cupa IHF în 1984 și 1989

La finalul meciului cu Gloria Bistrița, clubul vâlcean a organizat o festivitate de premiere a fostelor jucătoare de la Chimistul, care câștigat Cupa IHF în 1984 și 1989. Acestea au fost ovaționate de cei 2000 de spectatori și au făcut turul de onoare al sălii. ”Ne-ați făcut să iubim handbalul, pentru asta vă mulțumim” a fost mesajul fanilor cu care și-au întâmpinat fostele glorii de la Chimistul.

Printre invitați au fost nume extrem de cunoscute în handbalul românesc, precum președintele Ioan Gavrilescu, Petre Berbecaru, antrenorii Gheorghe Ionescu și Ion Gherhard, Mariana Tîrcă, Liliana Țopea, Mori Torok Duca, Edit Matei, Carmen Petca, Denisa Nan sau Maria Rădoi. Două dintre fostele jucătoare ale Chimistului, Nicolița Băzărâncă și Cristina Lada Rouă sunt decedate.

Cinci jucătoare au fost pe teren la ambele trofee IHF: Doina Rodeanu, Maria Torok Duca, Edit Matei, Maria Dincă și Rodica Pestrea.

S-a acordat și diplome de merit, Maria Tork Duca fiind desemnată cea mai tehnică jucătoare a Chimistului. Cu 4 trofee de Liga Campionilor în palmares, Edit Matei a fost desemnată cea mai titrată handbalistă. De asemenea, Geta Andronache a fost premiată, ea fiind primul căpitan al echipei Chimistul.

Premierea din Sala Sporturilor Traian a fost efectuată de primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, care a fost și el sportiv de performanță.

Ion Gherhard: ”La Vâlcea s-a creat o religie pentru handbal”

Fostul antrenor Ion Gherhard a retrăit din plin miercuri clipele minunate petrecute pe banca Chimistului.

”A fost ceva senzațional. La Vâlcea s-a născut handbalul, aici s-au născut marile jucătoare, aici s-a creat o religie pentru acest sport și trebuie să ne închinăm la ea cât timp există disciplină, muncă și seriozitate.

Trebuie schimbată mentalitatea jucătoarelor, româncele să nu mai stea în umbra străinelor, să caute să se pregătească, să le depășească și atunci vor fi titulare. La 83 de ani nu credeam să trăiesc asemenea clipe, mulțumesc organizatorilor că am retrăit momentele când veneam și stătea aici pe bancă și 3000 de oameni ne încurajau” a declarat Ion Gherhard.

Mori Torok Duca: ”Am trăit alte vremuri”

Cea mai bună jucătoare a Chimistului, Maria Tork Duca a avut emoții mari și speră ca Vâlcea să dea din nou jucătoare de prim-plan în Europa. ”Am avut mari emoții, zici că am 15 ani. A fost un eveniment strălucit, emoționant, probabil a fost ultima aniversare de acest gen pentru noi.

Vâlcea poate face din nou performanță în Europa, dar asta depinde de organizarea clubului, transferuri de jucătoare, sunt multe aspecte care decid rezultatul echipei.

SCM a format acum Centrul de copii și juniori, care necesită multă răbdare.

Eu am avut talentul acesta, să fiu un pic mai tehnică față de celelalte și aici cred că am ieșit în evidență, dar am trăit alte vremuri, am muncit încă de copil și am știut să apreciez orice, pe când acum situația este cam schimbată, părinții fac ce vor copiii. Sper să se mai nască jucătoare de mare valoare, dar ca să atragi copilul la sport trebuie să investești” a spus Mori Torok Duca.

Hilda Popescu: ”Parcă ne-am născut a doua oară”

Plină de emoții, Hilda Popescu speră să vadă pe viitor în echipă și jucătoare din Rm. Vâlcea. ”A fost foarte emoționant, parcă ne-am născut a doua oară, mai ales că am văzut un meci așa de frumos înainte, a fost un joc super. Mă bucur că Vâlcea a câștigat și ne-a onorat și pe noi. Handbalul vâlcean este bine, sper să fie din ce în ce mai bine dar m-aș bucura să vină de jos și jucătoare localnice” a afirmat Hilda Popescu.

Chimistul a cucerit Cupa IHF în 1984, după o finală cu VFL Oldenburg (Germania), 22-18 în Germania și 29-21 în România. Tot în 1984, echipa vâlceană a câștigat și Supercupa Europei.

În finala din 1989, Chimistul a învins acasă pe Vilnius, 26-18 la Rm. Vâlcea și a pierdut în deplasare, 21-26.

LISTĂ PREMIERI CHIMISTUL

Hilda Popescu (Cupa IHF 1984), Nicolița Băzărâncă (decedată, Cupa IHF 1984), Cristina Lada Rouă (decedată, Cupa IHF 1984 și Supercupa), Nicoleta Lazăr (Cupa IHF 1984 și Supercupa), Georgeta Andronache (Cupa IHF 1984 și Supercupa), Nicoleta Petre (Cupa IHF 1984 și Supercupa), Elena Morariu (Cupa IHF 1984 și Supercupa), Felicia Tipi (Cupa IHF 1984 și Supercupa), Dorina Bucur (Cupa IHF 1984 și Supercupa), Adriana Călin (Cupa IHF 1984 și Supercupa), Daniela Robu (Cupa IHF 1984 și Supercupa), Maria Ciulei (antrenor secund, Cupa IHF 1984 și Supercupa), Carmen Petca (Cupa IHF 1989), Viorica Dumitrache (Cupa IHF 1989), Maria Rădoi (Cupa IHF 1989), Mariana Târcă (Cupa IHF 1989), Elena Păunescu (Cupa IHF 1989), Lăcrămioara Lazăr (Cupa IHF 1989), Georgeta Curmenț (Cupa IHF 1989), Mihaela Grădinaru (Cupa IHF 1989), Nadina Nedelcu (Cupa IHF 1989), Gheorghe Ionescu (antrenor, Cupa IHF 1989), Petre Berbecaru (antrenor secund, Cupa IHF 1989), Liliana Țopea (Supercupa și Cupa IHF 1989), Denisa Nan (Supercupa și Cupa IHF 1989), Ion Gherhard (antrenor, Supercupa și Cupa IHF 1989), Doina Rodeanu (Cupa IHF 1984, Supercupa și Cupa IHF 1989), Maria Torok Duca (Cupa IHF 1984, Supercupa și Cupa IHF 1989), Edit Matei (Cupa IHF 1984, Supercupa și Cupa IHF 1989), Maria Dincă (Cupa IHF 1984, Supercupa și Cupa IHF 1989), Rodica Pestrea (Cupa IHF 1984, Supercupa și Cupa IHF 1989), Ioan Gavrilescu (președinte, Cupa IHFA 1984, Supercupa și Cupa IHF 1989).

Adrian Mujea / Redactor
Activează din anul 1999 în presa sportivă și de peste 20 de ani este corespondentul ProSport din județul Vâlcea. A acumulat experiență după ce a scris rubricile sportive la Viața Vâlcii, Ediție Specială de Oltenia și Impact Real. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×